LU  SÒNNE  DI  LU  BABBIJONE

I

Lu Babbijone, forte marinère,
da cacche mese, dète la staggione,
stattè 'rripose senza jj' pe mmère,
passènne li jurnète pe Urtone.

Je' n' òmmine rubbuste senza père,
e gròss' avé' la mojje, na dunnone,
bbindette l'alma sè, mi je' cummère,
na fémmine di core tante bone.

Lu marinère, quande nen fatijje,
è gni nu pesce fore d' acque, e passe
la vita stanche 'm mezz' alla famijje.

Quande ci sté' lu sole jeve spasse
pe la marine, ma 'll' avemmarijje
z' aritireve mute passe passe.

II

Avé' la chèse 'n fond' a lu Castelle,
nghe nu littone àvite du' canne "Canna": antica unità di misura italiana che variava di regione in regione e che valeva circa 2 metri. Qui sta ad indicare un letto molto alto, probabilmente con un materasso di foglie di granturco.
a dritte ci statté' na finistrelle,
a manche nu cascione nghe lu panne.

Na sere, avé' bbivute a lu fratelle,
lu Babbijone nostre, torn' a nanne
e fè nu sònne veramente belle:
zi sònne ca varé' la varca granne.

E nghe la schine 'm baccia a Mariarose,
la mojje, che durmeve da quattr'ore
vusseve e rivussé' tutt' affannose.

Di bòtte se ne vè lu parapette
e gride: - Oooh finalmente! - a lu rumore.
La mojj' avé' varète da lu llette.